Constelațiile: cum le recunoști pe cerul nopții

Ca să recunoști constelațiile, nu trebuie să memorezi tot cerul dintr-odată. Începi cu două sau trei figuri ușor de găsit, de exemplu Carul Mare, Cassiopeia și Orion, și apoi „sari” din stea în stea, folosind linii imaginare care duc spre constelațiile vecine. Această metodă, numită de astronomii amatori star hopping, transformă cerul într-o hartă cu repere.

O constelație este, în sens astronomic modern, o regiune a cerului cu limite precise, stabilite oficial, care cuprinde toate stelele, galaxiile și nebuloasele din interiorul ei. În limbaj obișnuit, prin constelație înțelegem figura formată de stelele ei cele mai strălucitoare. În continuare afli cum funcționează sistemul, ce trasee folosesc observatorii și ce constelații vezi în fiecare anotimp din România.

Ce este o constelație și câte sunt

Pe cer există oficial 88 de constelații, recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională (UAI). Lista a fost adoptată în 1922, iar granițele dintre constelații au fost trasate precis câțiva ani mai târziu, astfel încât fiecare punct de pe cer aparține exact unei constelații.

Aproape jumătate dintre ele provin din Antichitate: astronomul Claudius Ptolemeu a descris 48 de constelații în lucrarea numită Almagest, în secolul al II-lea. Multe poartă nume din mitologia greacă: Orion vânătorul, Perseu, Andromeda, Cassiopeia. Constelațiile din emisfera sudică au fost definite mult mai târziu, de navigatori și astronomi europeni, și au adesea nume de instrumente: Telescopul, Microscopul, Compasul.

Stelele unei constelații nu sunt vecine

Stelele unei constelații par apropiate doar văzute de pe Pământ. În realitate, ele se află la distanțe foarte diferite și nu au nicio legătură fizică între ele. Două stele aflate una lângă alta pe cer pot fi, una la câțiva zeci de ani-lumină, cealaltă la câteva sute. Constelațiile sunt, prin urmare, o convenție umană de orientare, nu grupuri reale de stele. Ce sunt de fapt stelele și de ce au culori diferite afli în Stelele: cum se nasc, cum strălucesc și cum se sting.

Constelații și asterisme

Multe figuri cunoscute nu sunt constelații oficiale, ci asterisme: grupuri de stele ușor de recunoscut, care fac parte dintr-o constelație sau leagă mai multe constelații.

Primul reper: Carul Mare și Steaua Polară

Carul Mare este cel mai bun punct de plecare pentru un observator din România, pentru că este vizibil în fiecare noapte senină a anului. Este format din șapte stele strălucitoare: patru alcătuiesc „cutia” carului, iar trei formează „oiștea”.

Carul Mare se rotește în jurul Stelei Polare: toamna seara stă jos, aproape de orizontul nordic, iar primăvara seara se află sus, aproape deasupra capului. Forma rămâne însă aceeași și se recunoaște ușor.

Cum găsești Steaua Polară

1. Găsește Carul Mare și identifică cele două stele din marginea cutiei, opuse oiștii. Ele se numesc Dubhe și Merak și sunt cunoscute ca „indicatoarele”.
2. Trage o linie imaginară de la Merak la Dubhe și prelungește-o în afara cutiei.
3. Mergi cam de cinci ori distanța dintre cele două stele.
4. Ajungi la o stea de strălucire medie, relativ izolată: aceasta este Steaua Polară (Polaris), ultima stea din oiștea Carului Mic.

Steaua Polară nu este cea mai strălucitoare stea de pe cer, cum se crede adesea, dar este cea mai utilă: arată nordul geografic și pare nemișcată. Înălțimea ei deasupra orizontului este aproximativ egală cu latitudinea locului, adică vreo 44–48 de grade în România.

Testul de vedere din Carul Mare

Steaua din mijlocul oiștii, Mizar, are lângă ea o stea mai slabă, Alcor. Dacă le poți separa cu ochiul liber, ai o vedere bună și un cer acceptabil de întunecat. Perechea a fost folosită tradițional ca test de vedere.

Traseele de la o stea la alta

Odată găsit Carul Mare, îl poți folosi ca indicator spre jumătate din cerul de primăvară și de vară. Astronomii amatori învață câteva trasee simple, ușor de ținut minte.

• Spre Arcturus: urmează curbura oiștii Carului Mare și continuă arcul cam încă o dată cât lungimea ei. Ajungi la Arcturus, o stea portocalie foarte strălucitoare din constelația Boarul.
• Spre Spica: continuă același arc după Arcturus și ajungi la Spica, steaua albăstruie a Fecioarei.
• Spre Leu: dacă prelungești indicatoarele în direcția opusă Stelei Polare, ajungi spre constelația Leul și steaua Regulus.
• Spre Cassiopeia: de partea cealaltă a Stelei Polare față de Carul Mare se află Cassiopeia, cu forma de W sau M.
• Spre Capella: o linie dusă pe diagonala cutiei Carului Mare, dinspre oiște spre exterior, duce în general spre Capella, steaua galbenă din Vizitiul.

Sfat: Învață un traseu nou pe noapte și repetă-l de câteva ori. După câteva seri, mâna și ochiul găsesc singure drumul, iar cerul nu mai pare un amestec de puncte la întâmplare.

Constelațiile circumpolare: vizibile tot anul

Din România, un grup de constelații din jurul Stelei Polare nu apune niciodată; ele se rotesc în jurul polului și sunt vizibile în fiecare noapte senină. Se numesc constelații circumpolare.

La latitudinea țării noastre, în această categorie intră Ursa Mică, Cassiopeia, Cefeu, Dragonul și Girafa, plus cea mai mare parte a Ursei Mari. Regula este simplă: o stea este circumpolară dacă distanța ei unghiulară față de Steaua Polară este mai mică decât înălțimea Stelei Polare deasupra orizontului.

Constelațiile circumpolare sunt foarte utile pentru orientare, pentru că le găsești oricând. Cassiopeia, în formă de W, este reperul de toamnă și de iarnă, când Carul Mare stă jos la nord. Între Cassiopeia și Carul Mare, de o parte și de alta a Stelei Polare, cerul se rotește ca un cadran de ceas.

Constelațiile fiecărui anotimp

Pe lângă cele circumpolare, cerul de seară se schimbă de la un anotimp la altul. Motivul este mișcarea Pământului în jurul Soarelui: o stea răsare în fiecare zi cu aproximativ 4 minute mai devreme, astfel că, după trei luni, constelațiile de la miezul nopții au ajuns să fie vizibile seara devreme.

Iarna: Orion, cheia cerului

Orion este probabil cea mai ușor de recunoscut constelație. Trei stele aliniate formează centura; deasupra, la stânga, strălucește roșiatica Betelgeuse, iar dedesubt, la dreapta, albăstruia Rigel. Centura este un indicator excelent:

• prelungită în jos, spre stânga, duce la Sirius, cea mai strălucitoare stea a cerului nopții, din Câinele Mare;
• prelungită în sus, spre dreapta, duce la Aldebaran, ochiul portocaliu al Taurului, și mai departe la Pleiadele, numite popular Găinușa;
• de la Rigel spre Betelgeuse și mai departe ajungi la Castor și Pollux, cele două stele ale Gemenilor.

Sub centura lui Orion se vede o pată cețoasă: Nebuloasa Orion, un loc în care se nasc stele chiar acum.

Primăvara: Leul și arcul spre Arcturus

Leul se recunoaște după o „seceră” de stele, ca un semn de întrebare oglindit, care se termină cu steaua Regulus. Mai la est, urmând arcul din oiștea Carului Mare, găsești Arcturus și apoi Spica.

Vara: Triunghiul de vară și centrul galaxiei

Trei stele strălucitoare formează Triunghiul de vară: Vega din Lira, Deneb din Lebădă și Altair din Vulturul. Lebăda, numită și Crucea Nordului, se întinde de-a lungul Căii Lactee. Jos, spre sud, se văd Scorpionul, cu steaua roșie Antares, și Săgetătorul, a cărui formă amintește de un ceainic. În direcția Săgetătorului se află centrul galaxiei noastre, cum explicăm în Calea Lactee și galaxiile: unde ne aflăm în Univers.

Toamna: Pegas și galaxia Andromeda

Marele Pătrat al Pegasului este un patrulater mare, cu puține stele în interior. Din colțul lui nord-estic pornește un șir de stele spre Andromeda. Lângă acest șir, într-o noapte întunecată, poți vedea cu ochiul liber o pată alungită și slabă: galaxia Andromeda, cel mai îndepărtat obiect vizibil cu ochiul liber din emisfera nordică. Tot toamna se vede Perseu, cu steaua variabilă Algol, a cărei strălucire scade vizibil la intervale regulate, pentru că o stea companion o eclipsează parțial.

Zodiacul: astronomie, nu astrologie

Zodiacul este fâșia de cer prin care se mișcă aparent Soarele, Luna și planetele. Linia centrală a acestei fâșii se numește ecliptică și reprezintă drumul aparent anual al Soarelui printre stele, o consecință a mișcării Pământului pe orbită.

Ecliptica traversează, de fapt, 13 constelații, nu 12: printre cele cunoscute din horoscop se strecoară și Ofiucus (Purtătorul de șarpe), între Scorpion și Săgetător. În plus, din cauza unei mișcări lente a axei Pământului, numită precesie, constelațiile prin care trece Soarele în anumite luni nu mai corespund cu „zodiile” stabilite acum peste două mii de ani.

Important: Astronomia este știința care studiază corpurile cerești, cu observații și măsurători verificabile. Astrologia, care pretinde că poziția planetelor influențează caracterul și destinul oamenilor, nu are sprijin în dovezi științifice. Cum se verifică o asemenea afirmație afli în Metoda științifică: cum verifică cercetătorii o idee.

Planetele se găsesc mereu în constelațiile zodiacului, așa că o „stea” strălucitoare și nesclipitoare din Leu, Fecioară sau Taur este, cel mai probabil, o planetă.

Denumiri populare românești și uneltele potrivite

Țăranii români aveau propriile nume pentru figurile cerului și le foloseau pentru a socoti ora nopții și anotimpurile. Câteva au rămas în limba de azi:

• Carul Mare și Carul Mic, după forma de car cu oiște;
• Găinușa, numele popular al Pleiadelor;
• Drumul Robilor sau Calea Laptelui, pentru Calea Lactee;
• Luceafărul, nume dat planetei Venus, strălucitoare seara sau dimineața.

Și animalele folosesc cerul pentru orientare: experimentele au arătat că unele păsări migratoare nocturne învață configurația stelelor din jurul polului ceresc, cum explicăm în Migrația păsărilor: cum se orientează pe mii de kilometri.

Unelte care te ajută

1. Planisfera, o hartă rotativă a cerului, pe care o potrivești la data și ora observației.
2. Aplicațiile de tip planetariu, care arată cerul pentru locul tău; folosește-le în mod nocturn, cu ecran roșu.
3. Un atlas al cerului, util când treci la binoclu și vrei să găsești obiecte mai slabe.
4. Mâna întinsă, pentru a estima distanțele pe cer: pumnul acoperă cam 10 grade.

Toate aceste repere, plus sfaturi despre adaptarea la întuneric și alegerea primului binoclu, sunt adunate în ghidul de astronomie pentru începători. Iar dacă vrei să pui constelațiile la treabă, ploile de meteori sunt numite după constelația din care par să vină meteorii, cum vezi în Ploile de meteori: ce sunt și cum le observi din România.

Ideile principale

Constelațiile sunt harta tradițională a cerului: 88 de regiuni oficiale, cu figuri care ne ajută să ne orientăm, deși stelele lor nu au legătură fizică între ele. Cel mai ușor începi cu Carul Mare, de la care ajungi la Steaua Polară, la Arcturus și la Spica, apoi adaugi Cassiopeia și, iarna, Orion, cheia cerului de iarnă. Pe măsură ce anotimpurile trec, cerul de seară îți aduce alte figuri.

De reținut:

• există 88 de constelații oficiale, stabilite de UAI;
• indicatoarele Carului Mare duc la Steaua Polară, de circa cinci ori distanța dintre ele;
• centura lui Orion indică spre Sirius și spre Aldebaran;
• Triunghiul de vară este format din Vega, Deneb și Altair;
• ecliptica trece prin 13 constelații, inclusiv Ofiucus.