Steaua Polară: cum o găsești și cum te orientezi după ea

Steaua Polară este steaua care indică aproape exact nordul geografic, iar pe cerul din România o găsești cel mai ușor pornind de la Carul Mare: prelungești de cinci ori linia dintre cele două stele din marginea „găleții” și ajungi la ea. Nu e nici pe departe cea mai strălucitoare stea de pe cer, dar are un avantaj pe care niciuna dintre celelalte nu îl are: stă practic pe loc, în timp ce toate celelalte par să se rotească în jurul ei.

Mulți se așteaptă să fie un far orbitor și rămân dezamăgiți când o văd prima dată. Este o stea de strălucire medie, comparabilă cu stelele din Carul Mare. Importanța ei vine din poziție, nu din luminozitate. Mai jos afli de ce stă pe loc, cum o identifici fără greș, ce poți calcula cu ea și când nu te poți baza pe ea.

De ce rămâne Steaua Polară pe loc?

Steaua Polară pare nemișcată pentru că se află foarte aproape de polul nord ceresc, punctul spre care este îndreptată axa de rotație a Pământului. Pământul se rotește în jurul propriei axe o dată la aproximativ 24 de ore, iar noi, aflați pe suprafața lui, vedem cerul rotindu-se în sens invers. Orice punct de pe axă rămâne pe loc, la fel cum centrul unui carusel stă nemișcat în timp ce scaunele se învârt.

Steaua Polară nu e exact pe axă, ci la aproximativ un grad distanță, așa că desenează în timpul nopții un cerc foarte mic. Cu ochiul liber, mișcarea ei nu se observă. Într-o fotografie cu expunere de câteva ore, în schimb, toate celelalte stele lasă dâre circulare, iar Polara apare ca un punct în centrul lor.

Numele științific al stelei este Polaris, iar ea face parte din constelația Ursa Mică, mai precis este steaua de la capătul „cozii” sau, dacă te uiți la figura ca la un car, al oiștii. Despre figurile pe care le poți învăța ca să te descurci pe cer găsești mai multe în Constelațiile: cum le recunoști pe cerul nopții.

Cum găsești Steaua Polară cu ajutorul Carului Mare?

Cel mai sigur drum către Steaua Polară pornește de la cele două stele din marginea Carului Mare care formează latura opusă „oiștii”, numite Dubhe și Merak. Le recunoști ușor, pentru că Carul Mare este una dintre cele mai ușor de văzut figuri de pe cerul nordic și, la latitudinea României, nu apune niciodată.

Pașii sunt simpli:

1. Găsește Carul Mare: șapte stele, patru în formă de cutie și trei în forma unui mâner curbat.
2. Alege cele două stele din latura cutiei care se află cel mai departe de mâner.
3. Imaginează-ți o linie care trece prin ele, în sus, dinspre fundul cutiei spre buza ei.
4. Măsoară distanța dintre cele două stele și prelungește linia de aproximativ cinci ori această distanță.
5. Prima stea de strălucire moderată pe care o întâlnești în dreptul liniei este Polara.

Mai poți verifica rezultatul în sens invers. De cealaltă parte a Polarei, la distanță aproape egală, se află Cassiopeia, o figură în formă de „W” sau „M”, în funcție de momentul nopții. Carul Mare și Cassiopeia stau ca două capete ale unei balanțe, iar Polara este axul dintre ele.

Sfat: Dacă Carul Mare este ascuns de nori sau de un copac, încearcă Cassiopeia. Mijlocul literei „W” indică, prin vârful central, aproximativ spre Polară, la o distanță similară cu cea din Carul Mare.

Cum măsori distanțe pe cer fără instrumente

Pentru a prelungi linia de cinci ori, ai nevoie de o unitate de măsură, iar mâna ta o oferă. Cu brațul întins, un pumn strâns acoperă aproximativ 10 grade de cer, iar lățimea unui deget mic în jur de 1 grad. Distanța dintre Dubhe și Merak este de circa 5 grade, adică jumătate de pumn. De cinci ori mai mult înseamnă aproximativ 25 de grade, adică două pumni și jumătate.

Ce îți spune Steaua Polară despre locul în care te afli?

Înălțimea Stelei Polare deasupra orizontului este aproximativ egală cu latitudinea locului tău. Dacă te afli la 45 de grade nord, Polara se vede la 45 de grade deasupra orizontului nordic, adică undeva la jumătatea drumului dintre orizont și punctul de deasupra capului. La ecuator ar sta chiar pe orizont, iar la Polul Nord, deasupra capului.

România se întinde, aproximativ, între 43,5 și 48,5 grade latitudine nordică, deci Polara se vede între patru și cinci pumni deasupra orizontului. Din Giurgiu o vezi puțin mai jos, din Satu Mare puțin mai sus. Marinarii au folosit acest fapt secole la rând: măsurau unghiul stelei cu instrumente precum cvadrantul și astrolabul și știau cât de la nord se află.

Nordul geografic îl găsești dacă cobori o linie imaginară de la Polară direct pe orizont. Este util, pentru că busola magnetică nu arată spre nordul geografic, ci spre cel magnetic, iar diferența dintre ele, numită declinație, se schimbă de la un loc la altul. Despre cum funcționează acul magnetizat poți citi în Magnetismul: cum funcționează magneții și busola.

De ce nu a fost mereu Polara steaua nordului?

Steaua Polară nu a fost dintotdeauna steaua nordului și nu va rămâne așa pentru totdeauna, deoarece axa Pământului descrie încet un con, fenomen numit precesie. Mișcarea seamănă cu cea a unui titirez care, pe lângă faptul că se învârte, își balansează și axa. Un ciclu complet durează aproximativ 26.000 de ani, iar în acest timp polul ceresc trece pe lângă alte stele.

Pe vremea egiptenilor care ridicau piramidele, steaua cea mai apropiată de pol era Thuban, din constelația Dragonul. Peste mii de ani, locul va fi ocupat de alte stele, iar Vega din Lira va deveni, într-o epocă îndepărtată, o „stea polară” foarte strălucitoare. Fenomenul explică și de ce hărțile vechi ale cerului nu se potrivesc perfect cu cele de azi.

Cauza precesiei este atracția gravitațională a Soarelui și a Lunii asupra umflăturii ecuatoriale a Pământului. Dacă te interesează mecanismul, Gravitația: de ce cad obiectele și cum se mișcă planetele explică forța din spatele acestor efecte.

Cum te orientezi după Polară când cerul e acoperit?

Atunci când cerul e acoperit nu te poți baza pe stele, așa că ai nevoie de o a doua metodă. Soarele răsare aproximativ spre est și apune aproximativ spre vest, cu variații mari în funcție de anotimp, deci poate fi doar un reper orientativ. Ceasul analogic, aliniat spre Soare, oferă o metodă aproximativă, dar mai puțin precisă.

Din acest motiv, orientarea sigură combină mai multe surse:

• Polara, când cerul e senin, pentru direcția precisă a nordului.
• Busola, pentru verificare rapidă, cu corecția declinației.
• Relieful și drumurile cunoscute, pentru că în munți un reper vizibil de pe creastă bate orice calcul.
• Telefonul cu GPS, ca soluție de rezervă, nu ca singură soluție, pentru că bateria se descarcă repede la frig.

Dacă mergi în drumeții de seară, ia obiceiul să localizezi Polara imediat ce se întunecă. Îți ia treizeci de secunde și îți dă o direcție pe care o poți păstra toată noaptea, spre deosebire de Soare sau Lună, care se mută. Pentru a vedea cât de multe stele există dincolo de cele pe care le numești, în nopțile fără lună și departe de orașe, citește despre Calea Lactee și galaxiile: unde ne aflăm în Univers. Dacă abia începi, ghidul Astronomia pentru începători: ghid complet al cerului te ajută să-ți construiești un program de observații în jurul unor repere ca Polara.