Clasificarea viețuitoarelor: regnuri, specii și denumiri

Clasificarea viețuitoarelor, numită științific taxonomie, este sistemul prin care biologii ordonează organismele în grupe tot mai cuprinzătoare, de la specie la domeniu, după cât de înrudite sunt. Fiecare specie primește un nume științific format din două cuvinte, același în toate limbile, astfel încât un cercetător din Cluj și unul din Tokyo să știe sigur că vorbesc despre același organism.

Fără un astfel de sistem, studiul celor aproximativ două milioane de specii descrise până acum ar fi un haos. Mai jos afli cum este construită ierarhia, ce sunt domeniile și regnurile, ce înseamnă de fapt o specie, cum se scrie corect un nume științific și cum poți identifica singur o plantă sau o insectă.

De ce avem nevoie de clasificare

Clasificarea are două roluri: să dea fiecărui organism un nume unic și să arate relațiile de rudenie dintre organisme. Ambele sunt necesare în orice domeniu care lucrează cu viețuitoare, de la medicină la agricultură și protecția naturii.

Problema denumirilor populare

Numele populare variază de la o regiune la alta și pot fi înșelătoare:

• aceeași plantă poate avea mai multe nume în diferite zone ale țării, iar unele plante medicinale sau de leac au zeci de denumiri regionale, adunate de botaniști și etnografi;
• același nume popular poate desemna specii diferite: „brad” este folosit adesea și pentru molid, deși sunt arbori diferiți, Abies alba și Picea abies;
• unele nume sunt înșelătoare biologic: „steaua de mare” nu este pește, deși trăiește în mare, pe când căluțul de mare, care nu seamănă deloc cu un pește, chiar este unul.

Numele științific elimină aceste ambiguități. Medicii, farmaciștii, agronomii și inspectorii de mediu îl folosesc tocmai pentru că nu lasă loc de confuzie.

Carl Linné și nomenclatura binară

Sistemul modern de denumire a fost pus la punct de naturalistul suedez Carl Linné (în latină Carolus Linnaeus). În lucrarea „Species Plantarum”, din 1753, a folosit sistematic numele din două cuvinte pentru plante, iar în ediția a zecea a lucrării „Systema Naturae”, din 1758, a făcut același lucru pentru animale. Aceste două lucrări sunt și astăzi punctele de plecare oficiale ale denumirilor în botanică și zoologie.

Nomenclatura binară înseamnă că fiecare specie are un nume din două părți:

1. genul, scris cu majusculă, care grupează specii foarte apropiate;
2. epitetul specific, scris cu literă mică, care distinge specia în cadrul genului.

De exemplu, Canis lupus este lupul, iar Canis aureus este șacalul auriu, prezent și el în sudul și estul României: două specii diferite din același gen.

Regulile de scriere

Denumirile sunt reglementate de coduri internaționale, unul pentru animale, altul pentru alge, ciuperci și plante, iar altele pentru bacterii și virusuri. Ele stabilesc, de pildă, că atunci când aceeași specie a primit două nume, are prioritate cel publicat primul.

Sfat: Când cauți informații despre o plantă sau un animal, folosește numele științific în motorul de căutare. Vei găsi rezultate mult mai precise, inclusiv surse în alte limbi, fără confuzii cu specii care au nume populare asemănătoare.

Treptele clasificării

Clasificarea este ierarhică: fiecare grup, numit taxon, este cuprins într-un grup mai larg. Treptele principale, de la cea mai cuprinzătoare la cea mai restrânsă, sunt: domeniu, regn, încrengătură, clasă, ordin, familie, gen și specie.

Un mnemotehnic simplu te ajută să reții ordinea: inițialele D, R, Î, C, O, F, G, S. Poți inventa o propoziție proprie cu aceste inițiale; cu cât e mai amuzantă, cu atât o ții minte mai ușor.

Între treptele principale există și trepte intermediare, cum ar fi subclasa, subfamilia sau subspecia. De exemplu, râsul eurasiatic din Carpați aparține speciei Lynx lynx, iar unii autori îi recunosc populației carpatice statutul de subspecie distinctă.

Cele trei domenii ale vieții

Treapta cea mai înaltă este domeniul. Sistemul cu trei domenii a fost propus de microbiologul american Carl Woese, pe baza comparării unor molecule de ARN din ribozomi, și a fost publicat în forma sa finală în 1990.

• Bacteria: organisme unicelulare fără nucleu, foarte răspândite, de la sol la intestinul tău.
• Archaea: tot unicelulare și fără nucleu, dar cu o chimie internă diferită; multe trăiesc în medii extreme, ca izvoarele fierbinți sau apele foarte sărate, dar sunt prezente și în soluri obișnuite.
• Eukarya: toate organismele cu nucleu, de la amibe la stejari și oameni.

Descoperirea arheelor a fost o surpriză: deși la microscop seamănă cu bacteriile, genetic sunt la fel de îndepărtate de ele cum sunt și de noi. Structura celulelor procariote și eucariote este comparată în ghidul despre celulă.

Regnurile: de la două la cinci și mai departe

Numărul regnurilor s-a schimbat de mai multe ori, pe măsură ce microscoapele și genetica au dezvăluit diversitatea reală a vieții.

1. Linné recunoștea două regnuri: plante și animale.
2. În secolul al XIX-lea s-a propus un regn separat pentru organismele microscopice.
3. În 1969, ecologul american Robert Whittaker a propus sistemul cu cinci regnuri: Monera (bacteriile), Protista, Fungi (ciupercile), Plantae și Animalia. Acest sistem este încă predat frecvent în școli.
4. Astăzi, biologii preferă să organizeze viața după arbori de înrudire genetică, iar grupul protistelor nu mai este considerat un regn unitar.

Regnurile eucariotelor, pe scurt

• Animalele: pluricelulare, se hrănesc consumând alte organisme, cele mai multe se pot deplasa.
• Plantele: pluricelulare, fac fotosinteză, au perete celular din celuloză.
• Ciupercile (Fungi): absorb hrana din mediu, au perete celular din chitină; includ drojdiile, mucegaiurile și ciupercile cu pălărie. Genetic, ele sunt mai apropiate de animale decât de plante.
• Protistele: un grup eterogen de eucariote, majoritatea unicelulare, cum sunt amibele, parameciul sau algele microscopice.

Virusurile nu sunt incluse în niciun regn, pentru că nu au celule; ele au un sistem de clasificare separat. Rolul ciupercilor microscopice și al bacteriilor în natură este explicat în ghidul despre microorganisme.

Ce este, de fapt, o specie

O specie este, în definiția cea mai folosită, un grup de organisme care se pot reproduce între ele în natură și pot da urmași fertili. Aceasta este așa-numita definiție biologică a speciei, popularizată de biologul Ernst Mayr.

Exemplul clasic: calul și măgarul se pot împerechea, dar urmașul, catârul, este de regulă steril. Prin urmare, calul (Equus caballus) și măgarul (Equus asinus) sunt specii diferite, deși fac parte din același gen.

Limitele definiției

Definiția biologică nu se aplică peste tot, iar biologii folosesc și alte criterii:

• bacteriile se înmulțesc prin diviziune, fără parteneri, deci se clasifică după asemănarea genetică;
• fosilele nu se pot testa la reproducere, deci se clasifică după formă;
• unele plante se hibridizează ușor, de exemplu speciile de stejar sau de salcie, și formează hibrizi fertili;
• unele populații se găsesc „la jumătatea drumului” spre a deveni specii distincte.

Aceste cazuri de graniță nu sunt o slăbiciune a biologiei, ci o consecință a faptului că speciile apar treptat, prin procesul explicat în ghidul despre evoluția speciilor.

Arborii de înrudire și clasificarea modernă

Clasificarea modernă încearcă să reflecte istoria evolutivă reală a organismelor, nu doar asemănarea exterioară. Metoda dominantă se numește cladistică și grupează organismele după trăsăturile noi pe care le-au moștenit de la un strămoș comun.

Rezultatul este un arbore filogenetic, o diagramă ramificată în care fiecare ramificație reprezintă un strămoș comun. Câteva surprize aduse de această abordare:

• păsările sunt, din punct de vedere al înrudirii, dinozauri care au supraviețuit; ele sunt mai apropiate de crocodili decât de șopârle;
• balenele sunt înrudite cu hipopotamii, cu care au un strămoș comun;
• „peștii” nu formează un grup natural complet, pentru că din ei se trag și vertebratele de uscat, inclusiv omul.

Analiza ADN-ului a schimbat multe clasificări tradiționale bazate doar pe formă. Fosilele rămân însă esențiale pentru a data momentele în care s-au separat grupele, așa cum arată ghidul despre fosile.

Câte specii există și cum identifici una

Până acum au fost descrise științific în jur de două milioane de specii, dintre care cele mai multe sunt insecte. Estimările privind numărul total de specii de pe Pământ diferă foarte mult, de la câteva milioane la mult mai multe, pentru că bacteriile, ciupercile microscopice și nevertebratele din solul pădurilor tropicale sunt încă puțin cunoscute. În fiecare an sunt descrise mii de specii noi.

Cheile de determinare

Pentru a identifica o plantă sau un animal, biologii folosesc chei de determinare, numite și determinatoare. O cheie dihotomică îți pune la fiecare pas o întrebare cu două variante:

1. Frunzele sunt aciculare (ace)? Da: mergi la pasul 2. Nu: arborele este o foioasă și continui pe altă ramură a cheii.
2. Acele sunt prinse câte unul? Da: mergi la pasul 3. Nu, sunt în mănunchiuri: este pin sau zadă.
3. Acele au două dungi albe pe dos și conurile stau drepte pe ramură? Da: brad. Nu, conurile atârnă: molid.

Pentru flora României există determinatoare ilustrate tipărite, iar aplicațiile de identificare de pe telefon pot oferi o primă sugestie, care merită apoi verificată cu atenție. Multe dintre speciile emblematice ale țării sunt prezentate în ghidul despre biodiversitatea României.

Atenție: Nu culege și nu consuma niciodată ciuperci sau plante sălbatice identificate doar după fotografii sau aplicații. Unele specii toxice, inclusiv mortale, seamănă foarte mult cu specii comestibile. În caz de intoxicație, sună imediat la 112.

Ce iei cu tine din acest ghid

Taxonomia ordonează diversitatea vieții într-o ierarhie de la domeniu la specie și dă fiecărei specii un nume științific unic, după sistemul binar introdus de Linné. Astăzi, viața este împărțită în trei domenii, Bacteria, Archaea și Eukarya, iar clasificarea modernă se bazează tot mai mult pe înrudirea genetică și pe arborii filogenetici, nu doar pe aspectul exterior. Pentru o privire de ansamblu asupra tuturor ramurilor biologiei, pornește de la ghidul general de biologie.

De reținut:

• treptele principale: domeniu, regn, încrengătură, clasă, ordin, familie, gen, specie;
• numele științific are două părți, genul cu majusculă și epitetul cu literă mică, scrise cu italice;
• ciupercile sunt un regn separat, mai apropiat de animale decât de plante;
• o specie este, de regulă, un grup care poate da urmași fertili în natură;
• au fost descrise în jur de două milioane de specii, iar numărul real este mult mai mare.