Un ghețar este o masă mare de gheață care se formează pe uscat din zăpada acumulată an după an și care se mișcă încet sub propria greutate. Gheața pare imobilă, dar la scara timpului geologic se comportă ca un râu foarte lent: curge la vale, sapă, transportă blocuri și lasă în urmă forme de relief ușor de recunoscut. Ghețarii acoperă astăzi aproximativ a zecea parte din uscatul planetei, în mare parte în Antarctica și Groenlanda.
Ghețarii fac parte din ansamblul de procese descris în Pământul explicat: structura, rocile și forțele interne și lucrează în paralel cu mișcarea plăcilor din Tectonica plăcilor: cum se mișcă și se ciocnesc continentele. Epocile glaciare din istoria Pământului au extins gheața până în zone unde acum sunt orașe și câmpii. Pentru a înțelege cum a fost posibil, trebuie să vezi mai întâi cum se naște un ghețar și ce forțe îl fac să se miște.
Cum se formează un ghețar?
Un ghețar apare acolo unde cantitatea de zăpadă care cade iarna este mai mare decât cea care se topește vara, timp de mulți ani la rând. Zăpada proaspătă conține mult aer. Pe măsură ce se acumulează strat peste strat, cristalele se rotunjesc și se comprimă, iar zăpada devine mai întâi firn, un material granular, apoi gheață compactă, în care bulele de aer sunt prinse și izolate.
Zona de sus a ghețarului, unde câștigul de zăpadă depășește pierderea, se numește zonă de acumulare. În partea de jos, unde topirea câștigă, este zona de ablație. Linia dintre ele arată bilanțul ghețarului: dacă acumularea domină mulți ani la rând, ghețarul avansează; dacă topirea câștigă, el se retrage.
Cum se mișcă gheața?
Gheața curge pentru că, sub presiunea propriei greutăți, cristalele ei alunecă unele peste altele și, în plus, ghețarul poate aluneca pe fundul albiei, ajutat de un strat subțire de apă. Viteza obișnuită este de la câțiva metri la sute de metri pe an, depinzând de pantă, grosime și temperatură. La suprafață, gheața fiind fragilă, se crapă și formează crevase, fisuri adânci care fac traversarea ghețarilor periculoasă.
Există două tipuri majore:
- Ghețarii de vale (montani), care coboară dintr-un circ montan prin văi, ca niște limbi de gheață;
- Calotele glaciare, mase uriașe care acoperă suprafețe întinse și curg în toate direcțiile; Antarctica și Groenlanda sunt exemplele dominante.
Gheața este, în esență, o rocă formată din apă, iar curgerea ei seamănă cu a unei roci foarte lente. Legătura cu forțele care mișcă masele de pe planetă se vede și în Gravitația: de ce cad obiectele și cum se mișcă planetele, pentru că greutatea este motorul întregului proces.
Ce forme de relief lasă ghețarii?
Un ghețar este un agent puternic de eroziune și depune apoi materialul transportat în forme foarte caracteristice. Blocurile de rocă prinse în gheață funcționează ca niște dălți uriașe care zgârie și șlefuiesc fundul albiei. Mecanismul general al erodării este descris în Eroziunea și sedimentarea: cum se modelează relieful.
| Formă de relief | Cum apare | Cum o recunoști |
|---|---|---|
| Căldare glaciară (circ) | gheața sapă în versant o scobitură în formă de fotoliu | perete abrupt în semicerc, uneori cu lac în fund |
| Vale în formă de U | un ghețar lărgește și adâncește o vale de râu | versanți abrupți și fund plat, spre deosebire de forma de V |
| Morenă | depozit de pietre, nisip și argilă adus de ghețar | movilă lungă de blocuri neordonate |
| Bloc eratic | piatră uriașă transportată departe de locul ei de origine | rocă diferită de cea din jur |
| Fiord | vale glaciară inundată de mare | golf îngust și adânc între munți |
După topire, ghețarii lasă lacuri în căldările săpate de ei. Aceste lacuri se numesc lacuri glaciare și sunt printre cele mai pitorești puncte din munți.
Care este legătura dintre epocile glaciare și orbita Pământului?
Epocile glaciare sunt perioade lungi în care clima globală este mai rece și calotele de gheață se extind mult. Cauza principală a alternanței dintre perioade reci și calde din ultimele milioane de ani este legată de variațiile lente ale orbitei și ale înclinării axei planetei. Teoria a fost dezvoltată de matematicianul sârb Milutin Milanković, de la care vine denumirea ciclurile Milanković.
Trei factori variază periodic:
- Excentricitatea orbitei, adică cât de alungită e elipsa pe care Pământul se învârte în jurul Soarelui, cu un ciclu de ordinul a 100.000 de ani;
- Înclinarea axei de rotație, care oscilează între limite înguste, într-un ciclu de aproximativ 41.000 de ani;
- Precesia, adică legănarea axei, cu un ciclu de circa 23.000 de ani.
Aceste schimbări nu modifică mult cantitatea totală de lumină primită de Pământ, ci felul în care se distribuie pe latitudini și anotimpuri. Dacă verile din emisfera nordică sunt mai răcoroase, zăpada de iarnă nu se mai topește complet, iar calotele cresc. Gheața mărește apoi albedoul, adică reflectă mai multă lumină și răcește și mai mult clima. Cum interacționează lumina cu suprafețele deschise sau închise la culoare poți afla din Lumina și culorile: de ce vedem curcubeul și cerul albastru.
De unde știm cum arăta clima din trecut?
Cercetătorii citesc clima trecută din carote de gheață, cilindri extrași din adâncul calotelor, în care bulele de aer păstrează compoziția atmosferei de acum sute de mii de ani. Sedimentele din lacuri și oceane, polenul fosil și urmele morenelor oferă informații suplimentare, iar rezultatele concordă între ele.
Ce urme au lăsat ghețarii în România?
Astăzi România nu are ghețari activi, dar în Carpații înalți sunt multe urme ale ghețarilor din ultima epocă glaciară. Cele mai bine păstrate sunt în Retezat, Parâng, Făgăraș și Rodna. Lacurile glaciare, printre care Bucura, Bâlea sau Zănoaga, ocupă căldări săpate de gheață, iar văile cu profil în U și morenele de la baza lor completează tabloul.
Pe vremea când gheața acoperea culmile, în zonele joase clima era rece și uscată, cu vegetație de tundră. Multe specii de plante de munte (relicte glaciare) au rămas în Carpați ca martori ai acelor timpuri, un subiect pe care îl găsești și în Biodiversitatea României: specii și habitate remarcabile. Privind lanțul muntos în ansamblu, ghețarii au fost doar ultimul sculptor al unui relief deja ridicat; despre formarea lui vezi Munții Carpați: cum s-au format din punct de vedere geologic.
Ce se întâmplă cu ghețarii când clima se schimbă?
Ghețarii reacționează la schimbările de temperatură și precipitații, așa că sunt folosiți ca indicatori ai climei. Când topirea depășește acumularea, ghețarul se retrage, iar apa lui ajunge în râuri și oceane. Cercetătorii măsoară bilanțul de masă și poziția frontului glaciar, iar rezultatele din mai multe regiuni arată o retragere generală a ghețarilor montani. Efectul asupra nivelului mării depinde de cantitatea de gheață de pe uscat care se topește, nu de cea de pe mare, de exemplu banchizele plutitoare.
Întrebări frecvente
Cum se deosebește un ghețar de un câmp de zăpadă?
Un câmp de zăpadă este doar un strat sezonier care se topește vara. Un ghețar este format din gheață compactă care persistă ani la rând și se mișcă, adică are acumulare și curgere.
Cât de groasă poate fi gheața unui ghețar?
Variază mult. Ghețarii mici de munte au zeci de metri grosime, iar calota Antarcticii depășește în unele locuri câțiva kilometri.
A existat o singură epocă glaciară?
Nu. Istoria planetei are mai multe epoci glaciare, separate de perioade mult mai calde. Ultima mare perioadă de extindere a gheții s-a încheiat acum mai bine de zece mii de ani.
Ce este un bloc eratic?
Este o rocă transportată de gheață la distanță mare de zona de unde provine. Tipul lui diferă clar de cel al rocilor din jur și arată direcția în care a curs ghețarul.
Mai există ghețari în România?
Nu există ghețari propriu-ziți astăzi. Există doar urmele lor și, în unele circuri, zăpadă care persistă până târziu în vară.
